Testament

                                                                                                                       De Tudor Arghezi

                       

„Testament” de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române din perioda interbelică.

Este o artă poetică deoarece autorul îşi exprimă propriile convingeri despre arta literară, despre menirea literaturii, despre rolul artistului în societate.

Este o artă poetică modernă, pentru că în cadrul ei apare o triplă problematică, specifică liricii moderne:

            transfigurarea socialului în estetic, estetica urâtului, raportul dintre inspiraţie şi tehnica poetică.

Se poate vorbi despre o prezenţă a preocupării argheziene de a formula crezul poetic „Testament”, fiind prima dintre artele poetice publicate în diferite volume: Flori de mucigai, Epigraf.

Tema poeziei o reprezintă creaţia literară in ipostaze de meşteşug, creaţie lăsată ca moştenire unui fiu spiritual. Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tată unui fiu spiritual căruia îi este lăsată drept unică moştenire „cartea”. Discursul liric având un caracter adresat, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct şi la nivelul expresiei prin mărcile subiectivităţii: pronume personnale, adjective posesive, verbe la pers I şi a  II-a sg. În pozie eul liric apare în mai multe ipostaze: noi, eu, tatăl- fiu.

Titlul poeziei are două sensuri: unul denotativ şi altul conotativ. În propriu (denotativ), titlul desemnează un act juridic întocmit de o persoană prin care aceasta îşi exprimă dorinţele ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. În viziune religioasă cuvântul face trimitere la cele două mari părţi ale Bibliei, Vechiul Testament şi Noul Testament, în care sunt concentrate învăţăturile proorocilor şi apostolilor adresate omenirii. De aici derivă şi sensul conotativ al termenului pe care îl întâlnim în poezie. Astfel creaţia devine o moştenire spirituală adresată urmaşilor- cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.

Textul poetic este structurat în şase strofe cu număr inegal de versuri, încălcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. Discursul liric este organizat sub forma unui monolog adresat/ dialog imaginar între tată şi fiu, între străbuni şi urmaşi, între rob şi Domn.

Metafora „carte” are un rol central în această artă poetică, fiind un element de recurenţă. Cartea/ creaţia poetică şi poetul/ creatorul, se află în strânsă legătură cu verbele la persoana I sg, având drept rol definirea metaforică a actului de craţie poetică, a rolului poetului- „am ivit, am prefăcut, făcui, luai, am pus”.

Incipitul, conceput ca o adresare directă a eului liric către un fiu spiritual, conţine ideea moştenirii spirituale „ un nume-adunat pe-o carte”, care devine simbol al identităţii obţinute prin cuvânt. Condiţia poetului este concentrată în versul „decât un nume-adunat pe-o carte”, iar poezia apare ca un bun spiritual. Formula de adresare, vocativul „fiule” desemnează un potenţial cititor, poetul identificându-se , în mod simbolic, cu un tată, cu un mentor al generaţiilor viitoare.

În a II-a strofă „cartea”, creaţia elaborată cu trudă de poet, este numita hrisovul vostru cel dintâi, cartea de căpătâi a urmaşilor. Cartea – hrisov, are pentru generaţiile viitoare valoarea unui document fundamental, asemeni Bibliei, sau unei mărturii istorice, un document al existenţei şi al suferinţei strămoşilor „Al robilor cu saricile pline/ De osemintele vărsate-n vine.”

Ideea centrala din cea de-a doua strofă este transformarea poeziei într-o lume obiectuală. Astfel sapa, unealtă folosită pentru a lucra pământul, devine condei, unealtă de scris, iar brazda devine călimară, munca poetului fiind numai ca material întrebuinţat, altfel decât a înaintaşilor ţărani. În viziunea lui Arghezi, prin artă, cuvintele se metamorfozează, păstrându-şi însă forma expresivă.

Strofa a IV-a debutează ca o confesiune lirică. Poetul poate face ca versurile lui să exprime imagini sensibile, dar şi să stigmatizeze răul din jur „să înjure”, arta având funcţie cathartică şi în acelaţi timp moralizatoare. Prin intermediul poeziei, trecutul se sacralizează, devine îndreptar moral, iar opera literară capătă valoare justiţiară.

În strofa a V-a apare ideea transfigurării socialului în estetic, prin faptul că durerea, revolta socială sunt concentrate în poezie, sombolizată prin vioara  instrument mult mai reprezentativ pentru universul ţărănesc, decât clasica lirică.

Arghezi introduce în literatura română estetica urâtului, concept pe care îl preia de fa scriitorul francez Charles Baudelaire.

Prin versurile sale, Arghezi este un poet modern, potrivit opiniei lui Hugo Friedrich.

De asemenea pentru Arghezi, poezia reprezintă şi un mijloc de răzbunare a suferinţei înaintaşilor.

Ultima strofă, evidenţiază faptul că muza, arta contemplativă „Domniţa”, pierde în favoarea meşteşugului poetic.

Poezia este rezultatul meşteşugului, „al trudei poetice”, „slava făurită”.

În concluzie, opera literară Testament de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă pentru că poetul  devine în concepţia lui Arghezi, un născocitor, iar poezia presupune meşteşugul, truda creatorului. Pe de altă parte, creaţia artistică este atât produsul inspiraţiei divinr cât şi al tehnicii poetice. Un alt argument în favoarea modernităţii este faptul că Arghezi introduce în literatura română, prin această creaţie literară, estetica urâtului, arta devenind un mijloc de reflectare a complexităţii aspectelor existenţei.

Mara

De Ioan Slavici

            Opera literara “Mara” este un roman traditional de tip obiectiv apartinand realismului prin diferite particularitati.

            In primul ran d este un roman, prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, cu un conflict complex si prin prezenta unor personaje numeroase. Este un roman traditional de tip obiectiv, prin specificul relatiei narator- personaj si al naratorului amniscient si omniprezent.

            In al doilea rand este un roman realist, prin urmatoarele trasaturi: tematica, obiectivitatea perspectivei narative (narator omniscient, omniprezent, detasat), construirea personajelor in relatie cu mediul in care acestea treiesc, prezentarea unei lumi omogene si a unor personaje tipice, tehnica detaliului semnificativ, absenta idealizarii, veridicitate, stil sobru. Problematica sociala este de factura realista: relatia individ colectivitate, in contextul patrunderii relatiilor capitaliste si al dezvoltarii targurtilor de provincie, a breslelir, in Ardeal, la sf sec al XIX-lea. Romanul reflecta obiectiv si verosimil o lume pestrita si totusi omogena, alcatuita din “targoveti, breslari, adica negustori so mica burghezie”, cu problemele de convieture religioasa generate de coexistenta mai multor etnii. Sunt prezente in roman forme narative asimilate de traditia literara realista, precum tema banului sau cea a vaduvei, a femeii voluntare.

            Naratiunea este realizata la persoana a III-a, dar nu exclude analiza psiholagica. Prin utilizarea larga a stilului indirect liber si contaminarea limbajului naratorului de limbajul personajelor, naratorul depaseste cadrul omniscientei.

            Tema romanului este prezentarea eforturilor unei femei vaduvei dintr-un targ transilvanean, Radna, de a obtine o pozitie sociala privilegiata intre micii negustori ai locului, prin harnicie si perseverenta, pentru a asigura un trai mai bun copiilor sai, Persida si Trica. In acest roman, autorul considera banul o valoare pozitiva, iar energia intrprinzatoare a eroinei un fapt foarte stimabil. De asemenea, Mara poate fi citit atat ca roman de familie cat si ca bildungsroman.

            Mara, precupeata de la Radna, domina intregul roman prin forta ei, prin pregnanta trasaturilor si prin complexitate. Este energica, voluntara, calculata, optimista. Trasaturile ies la iveala prin caracterizare indirecta, din vorbele, gesturile, faptele si gandurile eroinei.

            Portretul  ei fizic, realizat in mod direct de natator la inceputul romanului, in maniera realista, prin acumularea detaluilui, sugereaza masivitate, stabilitate: “ Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vant, Mara sta ziua toata sub satra, in dosul mesei pline de poame si de turta dulce.” Sufletul ei este dominat  de doua pasiuni: copiii si banii.

            Stilul narativ este sobru, impersonal.

            Stilul indirect liber, utilizat in portretizare si analiza psihologica, genereaza ambiguitate artistica, deoarece naratorul penduleaza intre indentificarea cu personajul si detasarea oarecum ironica de acesta: “ A ramas Mara, saraca, vaduva cu doi copii, saracutii de ei, dar era tanara si voinica si harnica si Dumnezeu a lasat sa mai aiba si noroc.”

            Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ si sustin realismul romanului. Descrierea este cel mai adesea subiectiva si reconstituie intr-o maniera

documentara universul social prezentat. De  asemenea, confera iluzia vietii in desfasurare si reflecta simpatia scriitorului fata de valorile lumii evocate. Naratiunea are functia de reprezentare a realitatii si aceea de semnificare. Dialogul sustine veridicitatea si concentrarea epica. Scenele dialogate contribuie la analiza psihologica a personajelor.

            In concluzie, opera literara Mara de Ioan Slavici este un roman realist, prin tema, perspectiva narativa omniscienta, prin prezentarea unei lumi omogene si a unui anumit tip de personaje, prin stilul impersonal si sobru. In viziune realista sunt infatisate relatiile dintre cominitate (sociala, etnica, religioasa) si individ, dintre parinti si copii, dintre soti, dar si aspecte ale psihologiei feminine( iubirea materna si iubirea pasiune).

Baltagul

                                                                        De Mihail Sadoveanu

            Cerinta: realizeaza un eseu in care sa prezinti trasaturi ale romanului / ale romanului interbelic, prin referire la o opera literara, apartinand unui actor canonic( Mihail Sadoveanu).

Romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman realist de tip obiectiv.

            Romanul este o creatie epica in proza de mari dimensiuni, cu actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri, in timp si spatiu precizate, antrenand un numar mare de personaje puternic individua;izate. Prin multitudinea aspectelor infatisate, romanul ofera o imagine asupra vietii.

            Romannul “Baltagul” prezinta monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaica a pastorilor, avand in prim-plan cautarea si pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Insotita de Gheorghita, victoria reconstituie drumul parcurs de barbatul sau , pentru elucidarea adevarului si savarsirea dreptatii.

            In acest roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regasesc aici: viata pastorala, natura, miturile, iuirea, arta povestirii, intelepciunea.

            Romanul este structurat pe doua coordonate fundamentale: aspectul realist (reconstituirea monografica a lumii pastorale si cautarea adevarului) si aspectul mitic (sensul ritual al gesturilor personajului principal). Orizontul mitic include modul de intelegere a lumii de catre pesronaje, traditiile pastorale, dar si cominicarea om- natura si mitul marii treceri.

            Cautarea constituie axul romanului si se asociaza cu motivul labirintului. Parcurgerea drumului are diferite semnificatii. Victoria reconstituie evenimentele care au condus la moartea barbatului ei, ceea ce se transpune intr-o dubla aventura: a cunoasterii lumii si a cunoasterii de sine. Pentru Gheorghita, calatoria are rol educativ, de initiere a tanarului (bildungsroman). Nechifor, personaj episodic, prezentat indirect apartine planului mitic. Cautandu-l, Victoria, parcurge simultan doua lumi: spatiul real, concret si comercial dar si o lume “de semne si de minuni”  al caror sens ea stie sa- descifreze.

            Motivul labirintului se concretizeaza la nivelul actiunii, dar este semnificativ si la nivelul titlului. Baltagul (toporul cu doua taisuri) este un obiect simbolic, ambivalent: arma a crimei si instrumentul actului justitiar, reparator.

            Naratiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent si omniscient reconstituie in mod obiectiv, prin tehnica detaliului si observatiei, lumea satlui din munteni si actiunile Victoriei. Desi naratorul omniscient este unic, la parastasul sotului, Victoria preia rolul naratorului. Inteligenta si calculata, ea reconstituie crima pe baza propriilor deductii si o povesteste veridic celor prezenti, ceea ce ii determina pe criminali sa-si recunoasca vina in fata satului si a autoritatilor.

             Secventele narative sunt legate prin inlantuire si alternanta. Naratiunea este predominanta, dar pasajele descriptive fixeaza diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, individual ( portretul Victoriei sau al lui Gheorghita) si colectiv (muntenii “locuitorii de sub brad”). Naratiunea este nuantata de secventele dialogate sau de replici ale Victoriei, cum este laitmotivul rostit de femeie in cautarea sotului, la fiecare popas: “ Nu s-a oprit cumva …asta-toamna un om cu un cal negru tintat in frunte? Mie sa-mi spuneti cine a vazut un om calare de la noi, calare, pe-un cal negru tintat in frunte si-n cap cu caciula brumarie.”

            Timpul derularii actiunii este vag precizat, prin repere temporale: “aproape de Sf Andrei, In Postul Mare, 10 Martie.” Cadrul actiunii este satul Magura Tarcaului, zona Dornelor si a Bistritei, dar si cel de campie, Cristesti, in Balta Jijei. Fiind un roman realist prin veridicitate, traseul urmar de Victoria impreuna cu Gheorghita, pe urmele lui nechifor contine totponime existente pe harta. Romanul este structurat in 16 capitole cu ctiune desfasurata cronologic, urmarind momentele subiectului.

            Personajul principal, femeia voluntara este un “ exponent al spetei” in relatie cu lumea arhaica, dar si o individualitate, prin insusirile sale: In cautarea barbatului, Victoria pune spirit de vendetta si aplicatie de detectiv. Vitoria e un Hamlet feminin, care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare si, cand dovada s-a facut, da drum razbunarii.”.

            Vitoria este o femeie puternica, hotarata (“ N-am sa mai am hodina cum n-are paraul Tarcaului  pan’ ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan”), curajoasa, lucida. Inteligenta nativa si stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum, dar mai ales la parastas, cand demasca ucigasii.

            Apartinand lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul traditiilor si este refractata la noutatile civilizatiei: “In tren esti olog, mut si chior.” Ca mama, ii interzice Minodorei sa se indeparteze de traditie. (“ Iti arat eu coc, valt si bluza…! Nici eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am stiut de acestea—si-n legea noastra trebuie sa traiesti si tu!”) si contribuie prin calatorie la maturizarea lui Gheorghita. Respecta obiceiurile de cumetrie si de nunta ( a primit plosca si a facut frumoasa urare miresei) si vegheaza la indeplinirea randuielilor din ritualul inmormantarii: priveghiul, drumul la cimitir, bocitul, slujba religioasa, pomana, praznicul.

            Sotie iubitoare porneste in cautarea barbatului. Tipatul dinaintea coborarii cosciugului si gesturile concewntreaza iubirea si durerea pierderii sotului.

            Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului  si individualizat prin caracterizare directa si indirecta (prin fapte, vorbe, gesturi, relatii cu alte personaje, nume).

            Portretul fizic releva frumusetea personajului prin tehnic detaliului semnificativ:” Nu mai era tanara, dar avea o frumusete neobisnuita in privire. Ochii ii straluceau ca-ntr-o usoara ceata in dosul genelor lungi si rasfrante in carligase.”

            Natura devine o cutie de rezonanta a sentimentelor femeii, indrumand-o in cautarea sotului sau: la Dorna si la Crucea Talienilor, vantul o anunta ca se afla pe drumul cel bun.

            Personajul secundar, Gheorghita, reprezinta generatia tanara, care trebuie sa ia locul tatalui disparut. Romanul poate fi considerat initiatic, deoarece prezinta drumul spre maturizarea lui Gheorghita.

            Romanul are caracter monografic deoarece infatiseaza viata muntenilor, ocupatiile, traditiile, obiceiurile si principalele lor trasaturi: muncitori, iubitori si veseli.

            In concluzie, Romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu apartine realismului mitic deoarece este un roman realist in sensul cel mai propriu.